Cina Domnului – Studiu

Cina Domnului

Intrebări despre Cina Domnului şi Răspunsurile  mele.

Intr-o Duminică a lunii Iunie 2014, un frate păstor , a ieşit in faţa poporului adunat in Biserica lui din Arad, şi a cerut să ne rugam pentru mai multă VIAŢĂ in Biserica lui baptistă şi am cerut şi eu ca Dumnzeu sa dea mai multă VIAŢĂ în biserica respectivă, unde umblam şi eu cu familia mea. M-am lăsat „prostit” , şi eu de această dorintă a Fratelui – zic asta deoarece dupa descoperirea facută de Dumnzeu, am descoperit că Fratele păstor , aştepta de la Dumnzeu , un răspuns după voia lui , ca om, şi nu Răspunsul Lui Dumnzeu, pe care nu l-a acceptat.
In prima Duminică, a lunii iulie 2014, am fost provocat de pastorul meu baptist din Taut, Bihor, indirect, să caut mai multe informaţii despre Cina Domnului.

Pastorul, zicea că în decursul timpului, nu au fost întotdeauna aceleaşi elemente la Cina Domnului.
Aşa că m-a făcut curios să aflu CARE SUNT ELEMENTELE ADEVĂRATE ALE CINEI DOMNULUI,
adică să aflu ce a fixat DOMNUL (ISUS) ca elemente ale CINEI.

Aşa că am încercat să răspund la întrebarile de mai jos, la care te provoc să răspunzi şi tu.

1.Cine a introdus Cina Domnului ?

2.Cu ce ocazie ?

3.Ce sărbătorea Isus cu ucenicii săi, în odaia de sus ?

4.Cine a introdus Paştele ca şi sărbătoare la evrei şi cu ce ocazie ?

5.Ce era ( şi este şi acum) pe masa evreilor la Paste ?

6.Ce porunceşte Moise să fie pe masa de Paste : pâine nedospită sau pâine dospită ?

7.Conta ce se pune pe masa de Paste sau fiecare punea ce avea : unii pâine dospită, iar alţii pâine nedospită ?

8.Ce anume a luat Isus de pe masa de Paste ca să precizeze, ce anume este simbolul trupului său ?

9.Ce altceva a luat Isus de pe masa de Paşte, ca să precizeze, ce este simbolul sângelui său ?

10.Pot fi aceste simboluri schimbate cu altceva şi să rămână ca simbol acceptat de Dumnezeu ?

11.Există un verset biblic care să permită schimbarea simbolurilor ?

12.Care este concluzia ? Ce trebuie luat la Cina Domnului ?

Te rog să încerci să dai singur, un răspuns la întrebările de mai sus, abia apoi să treci mai departe, ca să nu fii influenţat cumva de raspunsurile mele de mai jos, fiindcă eu doresc, ca împreună să descoperim adevărul.

Iată la ce răspunsuri am ajuns eu :
1.Cine a introdus Cina Domnului ?
– Isus

2.Cu ce ocazie ?
– Cu ocazia – Cinei cea de Taina –

3.Ce sărbatorea Isus cu ucenicii săi, în odaia de sus ?
-Paştele evreiesc

4.Cine a introdus Pastele ca şi sărbatoare la evrei ?
– Moise, în Egipt, cu ocazia ultimei urgii ( Exod 12)

5.Ce era ( şi este şi acum) pe masa evreilor la Paste ?
– azima (pâine nedospită), vin, ierburi amare, carne de miel etc.

6.Ce porunceşte Moise să fie pe masa de Paste : pâine nedospită sau paine dospită ?
– pâine nedospită

7.Conta ce se pune pe masa de Paste sau fiecare punea ce avea : unii pâine dospită, iar alţii pâine nedospită ?
– conta enorm ; era diferenţa dintre viaţă şi moarte : – urmând ca cei care mâncau pâine dospită să fie NIMICITI ( OMORÂŢI) . Vezi Exod 12:15
Exod 12:15  Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: cãci oricine va mânca pâine dospitã, din ziua întâi pânã în ziua a saptea, va fi nimicit din Israel.

8.Ce anume a luat Isus de pe masa de Paste ca să precizeze, ce anume este simbolul trupului Sau ?
– Isus a luat pâine nedospită, care era pe masă, conform paştelui evreiesc. Pe masa din odaia de sus, eu cred, că nu era deloc pâine dospită, conform ritualului paştelui evreiesc.
– de altfel nici nu putea să ne spună Isus că pâinea dospită, cu drojdie, poate fi simbolul trupului său, din moment ce El ştia ca trupul Lui nu va cunoaşte putrezirea şi păcatul.(Fiindcă drojdia reprezintă putrezirea şi păcatul, sau nu ?).

9.Ce altceva a luat Isus de pe masa de Paste, ca să precizeze care este simbolul sangelui Sau ?
– un pahar cu vin. De unde stim că era vin ? Ştim că vinul se folosea la jertfe ; şi mai ştiu, că este şi azi la Paştele evreilor pe masă şi anume câteva pahare cu vin, fiindcă am întrebat evrei contemporani şi pe unii din preajma evreilor.Dacă ai dubii, intreabă si tu evrei din ziua de azi dintre cei care iau pastele, fiindcă este la fel ca atunci, ce se gaseşte pe masa de paste azi, se găsea şi pe vremea lui Isus.

Ca să te scuzi şi să ramai într-o greşeală poţi folosi cuvinte ( minciuni de altfel) cu care te poţi scuza; că nu era chiar vin, că era ceva dulce, un fel de must etc., că era vin de Carmel care nu-i chiar vin etc. SCUZE, MINCIUNI, PROSTII doar ca să se motiveze unii, ca să persiste într-o stare de minciună şi să tragă după ei şi pe alţii in eroare.

Eu am întrebat apăsat : – Până la urmă ce este, VIN sau MUST ? Şi mi s-a răspuns clar : – VIN.

10.Pot fi aceste simboluri schimbate cu altceva şi să rămână ca simbol acceptat de Dumnezeu ?
– eu cred ca nu. Paştele nu se leagă direct de legea mozaică ca să zici, cum zic unii – că legea nu mai trebuie respectată şi nu mai suntem obligaţi să luam aceleaşi bucate la Cina Domnului, chiar dacă Isus însuşi le precizează.

Din moment ce însuşi Isus ne-a spus ce anume simbolizează trupul şi sângele Lui,
mai este ceva de completat sau de scos ?

11.Există un verset biblic care să permită schimbarea simbolurilor ?
– eu nu am găsit

12.Care este concluzia ? Ce trebuie luat la Cina Domnului ?
– concluzia la care am ajuns este, una singură : – Cina Domnului nu poate fi altceva decat azimă şi vin;
– Dacă luăm altceva, care dintre noi şi cu ce verset biblic, poate garanta împlinirea versetului Ioan 6:54 ?

(Ioan 6:54  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viata veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.)

Crezi că dacă Pavel foloseşte metafora „rodul viţei” poţi folosi ce vrei tu de la viţă ? Atunci de ce nu mănânci frunze de viţă, că doar tot rodul ei este ?

Eu cred că aici nu avem libertatea de a lua altceva decât ceea ce Isus a fixat ca simboluri şi acestea au fost AZIMA ŞI VINUL

Ai aflat că penticostalii din Arad iau majoritatea azimă şi  nu pâine dospită ?
Din păcate nu toţi iau vin, ci unii iau încă must, dar baptiştii până nu demult, ştii că luau vin ?

Tu la ce concluzie ai ajuns ?

Iosif L.

Be the first to comment on "Cina Domnului – Studiu"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*